marți, 1 iunie 2010

Sfintzosenii

Singurul mod în care această profundă criză spirituală şi morală poate fi combătută este prin rugăciune şi prin construirea de noi biserici cu turlă aurită. Doar întărind solidaritatea şi cooperarea dintre credincioşi, inclusiv întărirea vieţii spirituale, putem spera cu adevărat să depăşim deznădejdea care ne încearcă, iar acest lucru nu poate fi realizat desigur decât în lăcaşe de cult construite cu milioane şi milioane de lei alocaţi de la bugetul de stat, pe care apropo încercam să-l salvăm reducînd pensiile şi salariile.
Spuneţi că zilnic 50 de oameni sînt daţi afară din case de bănci? Nu-i nimic, cu toţii sîntem făpturi ale lui Dumnezeu şi ei pot găsi oricînd un refugiu în biserici. În timpul orelor de program. De maxim 2-3 ori pe săptămînă. Dacă contribuie la cutia milei.
Spuneţi că pensionării nu mai au bani de medicamente? Credinţa poate vindecă orice, iar credinţa practicată într-o biserică de beton construită în timp de criză poate vindecă chiar şi obsesia unora, conform căreia, uneori ai nevoie de medicamente scumpe ca să trăieşti decent. Tot ceea ce au nevoie se găseşte în raclă moaştelor făcătoare de minuni ale Sfîntului Avocado!

Aşa să fie cum am zis şi aşa are să fie, în vecii vecilor ce au să vină. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu